Serviciul Financiar Contabilitate Costuri Gestiuni Feldioara 07.03.2018

ANUNŢ

COMPANIA  NAŢIONALĂ  A  URANIULUI - S.A. SUCURSALA FELDIOARA organizează concurs intern pentru ocuparea postului  vacant de economist la Serviciul  Financiar Contabilitate Costuri Gestiuni la care pot participa salariații CNU-SA Sucursala Feldioara care îndeplinesc condițiile din anunț.
Concursul se va organiza, cu respectarea prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a comisiilor de încadrare şi promovare, anexă la CCM/2016, în data de 19.03.2018, ora 9,00, la sediul CNU - SA Sucursala Feldioara, cu sediul în Feldioara, str. Dumbrăvii nr. 1 şi va consta în susținerea unei lucrări scrise  și interviu.
Lucrarea scrisă va fi din domeniul de specialitate adaptat domeniului de activitate al companiei.
Salariații care depun dosarele de candidatură și îndeplinesc condițiile din anunț vor fi contactați până pe data de 15.03.2018, ora 13,00, în vederea depunerii lucrării scrise, la secretariatul sucursalei, până la data de 16.03.2018, ora 13:00
Scopul postului:

-    asigurând finanțarea continuă a activității, contabilizarea patrimoniului sucursalei, precum și gestionarea corectă a bunurilor patrimoniale
Condiţii specifice de ocupare a postului:
 
-    Nivel de studii: studii superioare de lungă durată în domeniul economic
-    Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției de minimum 3 ani
-    A obținut în ultimii 2 ani minim calificativul BINE la evaluarea anuală
-    Certificate de absolvire a cursurilor în domeniu
-   
    Documentele necesare înscrierii la concurs:
-    scrisoare de intenţie;
-    copia actului de identitate;
-    copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice.
-    Curriculum vitae

Dosarele de candidatură se depun la secretariatul sucursalei până la data de 15.03.2018, ora 13:00.
Contestaţiile se pot depune la sediul sucursalei, în termen de cel mult 24 de ore de la afişarea rezultatelor, la registratura sucursalei.
                                                     
 

 
Informatii Publice
Informatii conducere companie
Comunicate de Presa
Lista de informatii
Informatii publice privind substantele periculoase
Anunturi publice
Rapoarte
Declaratii de avere / interese
Utile
Responsabilitate sociala
Cariere
Achizitii publice
Cerere acces