ANUNȚ
Compania Națională a Uraniului – S.A. Punct de Lucru Oravița organizează concurs extern, constând într-o probă de interviu care va aborda atât subiecte profesionale, cât si elemente relevante privitoare la activitatea candidatului, la rezultatele profesionale şi la comportamentul său, în data de 10.04.2023 ora 10.00, la sediul său din Oraviţa, str. Cloşca nr. 29, Caraş-Severin, 325600, pentru ocuparea, pe perioadă determinată de 2(două) luni, a 4 (patru) posturi, după cum urmează:
- 1 post de electrician de mină;
- 1 post de lăcătuş de mină;
- 2 posturi de muncitori necalificaţi în mine şi cariere.
Obiectivele postului: Responsabilitățile, atribuțiile și sarcinile pentru posturile de mai sus sunt realizarea activităților de conservare mine contractate și alte sarcini primite de la șeful ierarhic de la Punctul de lucru Sector Oraviţa.
Cerinţele minime pentru ocuparea postului:
- nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de falsuri a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face candidatul incompatibil cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
- sa nu aibă litigii in derulare cu CNU SA;
- sa nu aibă vechime mai mare de 15 ani în zona I de expunere la radiații sau 17 ani în zona a II de expunere la radiații , sau 20 de subteran;
- sa nu cumuleze pensia cu salariul, dupa promovarea concursului.
Documentele necesare înscrierii la concurs:
- Cerere de înscriere;
- Copie după actul de identitate;
- Copii ale actelor de calificare pentru ocuparea funcţiei de electrician de mină , respectiv lăcătuş de mină
Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs, la registratura unității, în vederea participării la concursul organizat de C.N.U.- S.A., Punct de Lucru – Sector Oraviţa este 07.04.2023, ora 12.00.
Candidatul care va fi angajat în urma susţinerii concursului trebuie sa fie declarat de către medicul de medicina muncii “apt de lucru în mediul de radiaţii ionizante”.
Pentru relaţii suplimentare privind condiţiile de participare la concurs vă puteţi adresa pe e-mail: banat@cnu.ro